Zona în pantă care leagă drumul principal de curțile blocurilor de locuit din strada Vasile Dokuceaev este acum amenajată, sigură și accesibilă.
Pentru asigurarea confortului locuitorilor, care utilizau această direcție de deplasare pe drum de pământ, fără trotuar existent, Pretura sectorului Centru a demarat transformarea porțiunii de teren public într-o soluție modernă de acces pietonal.
A fost pavat trotuarul, restaurată scara, creată rampă și instalate balustrade pentru sprijinul persoanelor cu mobilitate redusă.
De asemenea, spațiul public reabilitat devine unul de agrement și relaxare datorită mobilierului urban prezent.
Urcarea treptelor renovate duce locatarii spre scuarul Vasile Dokuceaev, din fața CMF nr. 7, unul din cele mai frumoase scuaruri din Capitală reabilitate de municipalitate.






