Strada Mihai Eminescu, din inima centrului istoric al Chișinăului, are acum trotuare noi

După zeci de ani în care asfaltul s-a degradat treptat, fără nicio intervenție, oamenii erau nevoiți să meargă zilnic printre gropi și bucăți de drum fisurate. Astăzi, trotuarele arată așa cum ar trebui să arate într-o capitală europeană- îngrijite, sigure și demne de istoria locului. Reabilitarea face parte din proiectul amplu de refacere a zonelor…

Trotuarul bulevardului Iuri Gagarin se acoperă cu pavaj modern

Un progres al lucrărilor de execuție poate fi urmărit prin suprafețele pietonale cu porțiuni amenajate cu dale betonate, altele pregătite pentru pavare, cu borduri instalate și strat de piatră concasată și nisip așternut. În prima etapă se reabilitează partea pară, din fața Universității Cooperatist Comerciale din Moldova, a Centrului de Excelență în Administrarea Afacerilor și…

Mesajul Pretorului sectorului Centru, Vadim Hîncu cu prilejul sărbătorilor pascale

Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării și a renașterii. În mijlocul tuturor încercărilor prin care trecem, Măreața Zi ne oferă prilejul să fim alături de cei dragi și ne amintește că suntem însoțiți mereu de iubirea și puterea divină. Paștele este chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și…

În ultima zi a campaniei de salubrizare ”Curățenia generală de primăvară”, suntem la fel de implicați

Contextul pregătirilor pentru sărbătorile pascale, vizează acțiuni de igienizare a sectorului, cu accent pe spațiile publice intens circulate. Astfel, în timpul nopții, echipele ÎMSL Centru din nou, au curățat și spălat toate stațiile de așteptare a transportului public. Operațiunea s-a realizat manual, dar și mecanic, cu ajutorul utilajelor speciale de tip Avant, dotate cu pulverizatoare…

Conducerea Preturii Centru continuă să felicite locuitorii sectorului cu prilejul sărbătorilor pascale

De această dată, și-a îndreptat atenția către persoanele cu deficiențe de vedere, membre ale Asociației Nevăzătorilor din Moldova, domiciliate în sectorul Centru. Pretorul, Vadim Hîncu și Vicepretorul, Sergiu Andrian au oferit în dar fiecăruia ajutor în formă de produse alimentare pentru mesele de sărbătoare, astfel încât, în ajunul zilelor cu încărcătură sufletească, bucuria să dăinuie…