Sprijin și suport constant din partea administrației Preturii pentru persoanele vulnerabile din sector

Ca manifestare a implicării comunitare și solidarității administrației publice locale față de contextele fragile ale unor categorii de locuitori din sectorul Centru, astăzi de către Pretură a fost desfășurată activitate socială de oferire a sprijinului în asigurarea nevoilor de bază pentru alte 50 de persoane vulnerabile, cu dizabilități, din familii numeroase, aflate la evidența Direcției…

Trotuarul din şoseaua Hânceşti, cuprins între str. Academiei şi str. V. Dokuceaev, partea impară, a intrat în reparaţie

În urma multiplelor solicitări ale locatarilor din zona adiacentă pieței Dokuceaev, astăzi Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu a convocat la 14 iunie 2023, în teren ședință cu grupul de lucru la care a lansat lucrările de reabilitare a trotuarului din șoseaua Hâncești, tronsonul între străzile Academiei și Vasile Dokuceaev. Această lucrare face parte din proiectul…

Suspendare trafic rutier

Strada: Tighina Tronson: M. Kogălniceanu- A. Mateevici Perioada: 12 iunie-12 august 2023 Măsurile sunt luate din necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a străzii Tighina, rugăm participanții la trafic să utilizeze căi alternative de deplasare. – Ruta de autobuz: nr. 9, Tur, va circula de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe str. Ismail, -…

Focar de infecție de pe strada D. Moruzi, lichidat

Pentru a menține ordinea sanitară și a evita răspândirea unui focar de infecții, la data de 13 iunie 2023, Pretura sectorului Centru în conlucrare cu Inspectoratul de Poliție Centru , Direcția Generală Locativ Comunală și Amenajare, ÎMGFL nr. 9 și antrenarea tehnicii specializate (încărcător Avant, tractoare) de la ÎMSL Centru, au fost organizate lucrările de…

Asfaltarea străzii Valea Trandafirilor

În continuarea lucrărilor de finisare la proiectul de infrastructură privind amenajarea și reabilitarea străzii Valea Trandafirilor, de către ÎM Regia ”EXDRUPO” în perioada 5-10 iunie 2023, au fost executate etapele de pregătire pentru asfaltarea carosabilului: – instalarea bordurilor mari la trotuarul tehnic în preajma pantei abrupte din str. 31 August 1989 în perimetrul străzii Hrușca…

Efectuăm lucrări de cosire a ierbii în sector pentru a menține spațiile verzi în permanență îngrijite

O atenție deosebită acordăm acestei acțiuni pe arterele principale, în apropierea instituțiilor sociale, parcuri, scuaruri, dar și la spațiile verzi aferente blocurilor de locuințe. Pe lângă cosirea ierbii se fac și intervenții de curățare și igienizare a spațiilor publice prin măturare, greblare și ridicare a resturilor vegetale. Cosirea ierbii va continua și în zilele următoare.…

Inimi mici, talente mari

Este momentul potrivit pentru a reflecta activitatea unui an de studii în cadrul instituțiilor extrașcolare. Tot ce au fost învățați de bunii profesori, astăzi peste 100 de copii cei mai talentați au demonstrat prin excepționale prestații artistice de muzică și dans cu care au încins platoul din scuarul Mihai Eminescu. Ansambluri de copii de la…

Teatrul de păpuși Pinocchio cu piesa „Puișorul de aur” în inima capitalei

Pretura sectorului Centru în cadrul proiectului cultural de weekend lansat de Primăria municipiului Chișinău, a organizat la 10 iunie în scuarul Mihai Dolgan, spectacol de păpuși, marionete și animație absolut gratuit pentru copiii. Teatrul de păpuși reprezintă o formă de artă impresionantă ce este în același timp și un instrument educațional unic pentru micuți, cu…

Păstrăm sectorul Centru curat și verde

Zilnic, fără weekend, echipele de îngrijire desfășoară activități de salubrizare a spațiilor publice, parcurilor, scuarurilor, a platformelor de stocare a deșeurilor. Pe parcursul săptămânii curente, 5-11 iunie, angajații Întreprinderilor Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 8-12 sunt în teren pentru a spăla, curăți, mătura, grebla, igieniza teritoriul administrat, a evacua deșeurile de diversă proveniență.…