Pretura sectorului Centru informează că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și al formării poleiului, în data de 25 ianuarie 2026, de la primele ore ale dimineții sunt desfășurate intervenții ample de combatere și prevenire a ghețușului pe teritoriul sectorului.
Lucrările vizează atât arterele rutiere, cât și trotuarele, stațiile de așteptare a transportului public, trecerile subterane, parcurile, scuarurile și aleile pietonale. Se aplică material antiderapant, cu scopul prevenirii formării ghețușului și reducerii riscurilor de accidente.
La acțiuni sunt antrenate serviciile municipale de sector:
• ÎMSL Centru, care intervine cu:
– 3 unități MTZ (sărăriță),
– 1 unitate LS (sărăriță),
– 3 unități Avant (sărăriță),
– 1 încărcător LS,
– 1 Ford Transit,
– 1 Gazelle,
– precum și 15 muncitori implicați în lucrările manuale din stațiile de așteptare, scuaruri și treceri subterane.
• Totodată, Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” intervine în scuarurile și parcurile gestionate, cu 7 persoane și 1 tractor
• Î.M. Regia „EXDRUPO” participă cu 3 autospeciale (două Mercedes și un Kamaz)
• ÎMGFL nr. 8-12 manual curăță poleiul și aplică MAD în curțile de bloc.
Îndeamnăm locuitorii să manifeste prudență sporită atât în calitate de pietoni, cât și de conducători auto. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă, iar șoferii sunt rugați să evite, pe cât posibil, drumurile în pantă.
Serviciile responsabile rămân în continuare în teren. În cazul apariției unor situații problematice cauzate de condițiile meteo, cetățenii sunt rugați să contacteze Dispeceratul Central Municipal la numerele de telefon: (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.






