Astăzi, în cadrul Centrului Militar Municipal Chișinău a avut loc ședința comisiei de încorporare în serviciul civil a tinerilor din sectorul Centru, care au depus cerere la Pretura sectorului Centru pentru scutire de la armată.
În schimbul serviciului militar cu armă, din convingeri religioase, pacifiste sau valori entice, tinerii au ales să fie angajați la lucru cu direcționarea unei cote din salariu către stat.
Din 10 recruți încorporați, 4 au fost repartizați la ÎMAG ”Spații Verzi”, unde vor lucra alături de angajații întreprinderii timp de 1 an.
*Menționăm că serviciul civil (de alternativă) se îndeplineşte în instituţii publice care desfăşoară activităţi pe teritoriul naţional, în domenii de gospodărie comunală, în cadrul posturilor teritoriale de salvatori şi pompieri, asistenţă socială şi medicală, drumuri şi căi ferate, construcții edilitare, de protecţie a mediului înconjurător, în asociaţii agricole.






