Pretura sectorului Centru informează că recent au fost desfășurate lucrări de reabilitare a treptelor de acces către curțile blocurilor amplasate pe teren în pantă, din str. Valea Dicescu nr. 45 și șos. Hîncești (zona Gării de Sud).
Treptele au fost restaurate prin aplicarea unei îmbrăcăminți din plăci betonate, iar pentru sporirea siguranței au fost montate balustrade noi.
După finalizarea intervențiilor, scările oferă condiții sporite de siguranță și confort, asigurând stabilitate în utilizare, durabilitate și accesibilitate pentru cei care le folosesc zilnic.






